Genetica sindromului Down

Un ghid pentru părinţi şi alţi însoţitori.

De profesor Anna Kessling

şi

Mary Sawtell

Februarie 1996.

Asociaţia Down Syndrome din Marea Britanie.

Profesorul Anna Kessling este un medic genetician implicat în studiul bazei geneticii sindromului Down şi a tuturor variabilelor acestuia Este directorul unităţii academice de genetică medicală şi comunitară din cadrul Şcolii de Medicină a Spitalului Sf. Maria, şi a Centrului Kennedy Galton din cadrul Spitalului Northwick Park

Mary Sawtell a fost funcţionar în cadrului Departamentului de Informaţii în cadrul Asociaţiei Down Syndrome.

Cercetarea în domeniul geneticii sindromului Down continuă încă în lumea întreagă, au avut loc dezvoltări constante dar a mai rămas un drum lung de parcurs.

Informaţiile din această lucrare au fost actualizate în momentul publicării lor.

Sperăm că acestea vor fi de ajutor părinţilor şi însoţitorilor care doresc informaţii suplimentare pentru a înţelege acest subiect de o complexitate deosebită.

CUPRINS:

Introducere

Partea I - Noţiuni fundamentale

Partea a II a - Genetica Sindromului Down

Câteva întrebări care ne-au fost adresate.

Sumar

Referinţe.

Introducere.

Această lucrare are drept scop explicarea a ceea ce se cunoaşte deja despre sindromul Down.

Genele sunt prezente în fiecare celulă a organismului. Acestea sunt moştenite de la părinţi şi sunt responsabile de dezvoltarea noastră de la stadiul de ovul fertilizat până la cel de adult. Acestea furnizează informaţia chimică necesară pentru menţinerea şi întreţinerea corespunzătoare a organismului.

Persoanele cu sindrom Down au aceleaşi gene ca şi orice altă persoană; ceea ce au în plus este doar un supliment de 1%. Acest lucru este suficient pentru a schimba balanţa foarte bine acordată a organismului şi să producă trăsăturile fizice şi intelectuale întâlnite la persoanele cu sindrom Down.

Despre această lucrare:

Această lucrare este structurată în două părţi:

Partea I - Noţiuni fundamentale abordează background-ul general al informaţiilor referitoare la gene, modul acestora de a lucra, şi felul în care acestea sunt transmise de la părinţi la copii.

Conţine secţiuni despre:

§ Celule

§ Gene

§ Cromozomi

§ Diviziunea celulară

§ Ovule şi spermatozoizi

Partea a II a - Genetica sindromului Down abordează detaliat diferenţele genetice descoperite la persoanele cu sindrom Down, şi conţine următoarele secţiuni:

§ Privire de ansamblu

§ Trisomia 21 cunoscută şi sub denumirea de standard, simetrică sau Trisomie independentă.

§ Mozaicismul

§ Câteva întrebări care ne-au fost adresate

§ Sumar

Textul redactat cu fonturi normale furnizează informaţiile de bază şi pot fi citite ca atare. Textul redactat cu fonturi italics conţine informaţii mai detaliate.

Partea I - Noţiuni fundamentale.

Celulele

Organismul este alcătuit din celule. Fiecare celulă este asemeni unei mici fabrici care produce materialele necesare dezvoltării şi întreţinerii organismului. Diferite părţi ale organismului sunt formate din celule specializate cu sarcini speciale, de exemplu celulele muşchilor sunt diferite de celulele nervoase, celulele inimii sunt diferite de cele ale creierului.

Producerea şi randamentul fiecărei celule este controlat de gene. Genele sunt identice în fiecare celulă a organismului. Totuşi, nu toate genele sunt active în fiecare celulă şi în orice moment. Genele active dintr-o celulă sunt doar cele corespunzătoare tipului de celulă şi funcţiilor acesteia.

Organismul se dezvoltă prin producerea de noi celule. În acel moment celulele se divid în două cu o copie a genelor în fiecare nouă celulă.

Genele

Genele conţin instrucţiunile organismului de a produce alte celule cât şi instrucţiunile necesare pentru funcţionarea lui zilnică. În consecinţă, genele controlează sau influenţează anumite lucruri cum ar fi:

§ Trăsăturile noastre fizice.

§ Modul în care se dezvoltă şi cresc bebeluşii şi copii, chiar de dinainte de naştere.

§ Sincronizarea punctelor de răscruce în creştere şi dezvoltare.

§ Rezerva organismului şi utilizarea materialelor de construcţie şi întreţinere.

§ Modul în care organismul ajunge la maturitate.

§ Imunitatea unei persoane faţă de boli.

Genele sunt transmise de la părinţi la copii. Majoritatea persoanelor au câte două copii ale fiecărei gene - în general o copie provine de la mamă iar cealaltă de la tată.

Genele sunt produse de AND ( acid dezoxiribonucleic). Modul de aranjare a fiecărei substanţe chimice din ADN este diferit pentru fiecare genă. Aceste instrucţiuni chimice transmit organismului ce componente anume să producă, şi în ce mod, când, şi în ce cantitate , pentru a asigura funcţionarea corespunzătoare a organismului. Există şi secţiuni lungi ale ADN -ului, al căror rol precis rămâne încă un mister.

Cromozomii.

Genele sunt grupate în şuviţe lungi, subţiri şi sub formă de filament care poartă denumirea de cromozomi. Aceşti cromozomi poartă informaţia genetică a fiecărui individ.

În celulele organismului sunt 46 de cromozomi ( în 23 de perechi) ( excepţie făcând spermatozoizii şi ovulele, a se consulta pagina 7.) Fiecare pereche de cromozomi prezintă gene diferite. Un cromozom din fiecare pereche provine de la mamă iar celălalt de la tată. Trăsăturile unei persoane sunt determinate de interacţiunea dintre copiile genelor provenite de la fiecare părinte.

Perechile de cromozomi sunt numerotaţi de la 1 la 22 în funcţie de dimensiune, cromozomul 1 fiind cel mai mare. Fiecare cromozom prezintă un braţ lung şi unul scurt. ( a se consulta figura 1 de mai jos)

Perechea 23 este reprezentată de cromozomii sexuali care sunt denumiţi cromozomii X şi Y. Fetele prezintă doi cromozomi X iar băieţii au un cromozom X şi unul Y. Cromozomii sexuali sunt diferiţi faţă de ceilalţi cromozomi.

În testele cromozomiale( de obicei de la celulele sângelui) cromozomii sunt marcaţi cu nuanţe diferite de culoare. Fiecare pereche are un şablon diferit de filtrare. Atunci când sunt analizaţi la microscop, cromozomii se află într-un mod aleatoriu, dar atunci când sunt fotografiaţi, îndepărtaţi prin tăiere şi aranjaţi în perechi, se obţine o imagine asemănătoare celei de mai jos. Această imagine a cromozomilor unei persoane este cunoscută sub numele de cariotip.

Fig. nr. 2 Cariotipul unui bărbat ( fără sindrom Down) prezentând 46 de cromozomi.

Genele, mii în fiecare cromozom, sunt dispuse de-a lungul moleculelor de ADN, într-o ordine bine stabilită. În afară de cromozomii X şi Y, ordinea genelor unui cromozom se potriveşte exact cu a celorlalţi cromozomi a aceleiaşi perechi ( şi a cromozomilor cu acelaşi număr ) În general, sunt doar două copii ale fiecărei gene şi în cazul tuturor persoanelor acestea există în aceeaşi pereche de cromozomi. Cele două copii ale fiecărei gene pot să nu fie identice. Orice schimbări pot fi mici „ greşeli de tipar" sau erori grave, cu un efect corespondent asupra capacităţii de citire a instrucţiunilor. Atunci când acest lucru are loc , au loc variaţii între persoane - această variaţie deseori prezintă avantaje, câteodată este neutră iar alteori este nefolositoare. Deseori o greşeală dintr-o copie a unei gene poate fi echilibrată atunci când nu mai există altă greşeală în altă copie a aceleiaşi gene. Geneticienii sunt de părere că oricine poartă un număr de gene defecte care sunt asociate cu o copie normală defectul este anulat. . De asemenea, ei cred că toţi purtăm un număr de gene care prezintă mici variaţii care nu sunt echilibrate, şi care raportează anumite diferenţe în modul de a arăta sau în gradul de sănătate al persoanelor.

Diviziunea celulară tipică

Organismul se dezvoltă prin producerea de noi celule. Celulele noi sunt realizate prin diviziunea unei celule deja existente în două. Pentru a funcţiona, fiecare nouă celulă are nevoie de un set de 46 de cromozomi. Înainte ca o celulă să se dividă, este realizată o copie similară a fiecărui cromozom, creând un set complet nou. Cele două seturi de cromozomi se mişcă către extremitatea opusă a celulei. În acel moment celula se divide aproximativ în jumătate producând două noi celule, fiecare cu 46 de cromozomi. Acest tip de diviziune celulară este cunoscută sub denumirea de mitoză ( cariochineză).

Cromozom Celula are 46 de cromozomi ca acest unic cromozom

Se face o copie exactă a fiecărui cromozom

Cromozomii se despart iar celula se divide creându-se două noi celule fiecare cu 46 de cromozomi.

Fig. 3 Diviziunea celulară indirectă( mitoza)

Ovule şi spermatozoizi

Ovulele şi spermatozoizii sunt diferiţi de toate celelalte celule, deoarece conţin doar un singur set de 23 de cromozomi. Acest lucru înseamnă că, atunci când ovulul şi spermatozoidul intră în contact în momentul fertilizării, numărul obişnuit de 46 de cromozomi este recuperat, şi sunt pregătiţi pentru dezvoltarea bebeluşului.

Există un tip special de diviziune celulară folosit doar în producerea de ovule şi spermatozoizi.

Acest tip special de diviziune este numit meioză. Meioza implică două runde de diviziune celulară. Prima rundă este una foarte specializată; se numeşte diviziune reducţională, deoarece reduce numărul de cromozomi la 23.

A doua diviziune meiotică este similară diviziunii celulare indirecte ( mitoza).

Fig. 4 Diviziune celulară de producere a ovulelor şi a spermatozoizilor. - ( meioza)

Bărbaţii produc milioane de spermatozoizi, începând cu perioada de pubertate, ceea ce este destul de diferit faţă de femei. Cu mult timp înainte de naştere embrionul unei femei a început să producă celule care vor forma ovulele în perioada de maturitate. După perioada de pubertate, ovarele unei femei eliberează un ovul ( ocazional mai multe) în fiecare lună până la menopauză.

Toate ovulele produse de mamă vor conţine o copie ( nu o pereche) a cromozomilor 1-22, şi a cromozomului X. Toţi spermatozoizii produşi de tată vor conţine o copie ( nu o pereche) a fiecăruia dintre cromozomii 1-22, şi a cromozomilor X şi Y. În cazul în care un spermatozoid purtător al cromozomului X fertilizează ovulul, copilul va fi de sex feminin, în timp ce dacă un spermatozoid purtător al cromozomului Y fertilizează ovulul copilul va fi de sex masculin. Atunci când un ovul cu cromozomul 23 este fertilizat de un spermatozoid cu cromozomul 23, prima celulă a embrionului cu cromozomul 46, sunt concepute fătul şi copilul. Toate aceste celule ale copilului vor avea aceiaşi 46 de cromozomi care se aflau iniţial în ovulul fertilizat.

Partea a II a - Genetica Sindromului Down.

Privire de ansamblu.

Sindromul Down apare în cazul copiilor născuţi cu un cromozom 21 suplimentar în celulele organismului.

Sindromul Down este cunoscut şi sub denumirea de Trisomia 21. Trisomia 21 înseamnă că există 3 (try) copii ale cromozomului (somie) 21.

Există trei tipuri principale de sindrom Down:

§ Trisomie 21 Standard - în care toate celulele prezintă un cromozom 21 suplimentar. Aproximativ 94 % dintre persoanele cu sindrom Down suferă de acest tip de Trisomie. ( a se vedea mai jos).

§ Translocaţia - în care cromozomul suplimentar 21 este ataşat la un alt cromozom. Aproximativ 4 % dintre persoanele cu sindrom Down suferă de acest tip ( a se consulta pagina 14)

§ Mozaicismul - în care doar anumite celule vor avea cromozomul 21 suplimentar. Aproximativ 2% dintre persoanele cu sindrom Down suferă de acest tip. ( a se consulta pagina 18).

Cromozomul 21 se crede că ar conţine aproximativ 1% din totalul genelor organismului. Din această cauză sindromul Down implică o schimbare în cantitatea genelor şi nu în calitatea lor.

Nu se cunosc exact cauzele apariţiei sindromului Down. Acest lucru îl face să fie diferit de celelalte afecţiuni genetice, precum fibroza cistică sau anemia celulelor în seceră, care pot fi ereditare. Sindromul Down este ereditar doar într-o proporţie de 1 %, iar aceste persoane suferă de tipuri rare de translocaţie - ( a se consulta pagina 15).

Este ceva foarte neobişnuit pentru părinţi de a avea mai mult de un copil cu sindrom Down, sau pentru rudele acestor părinţi de a avea un copil cu asemenea afecţiune.

Trisomia 21 standard.

Majoritatea persoanelor suferă de acest tip de sindrom Down.

Persoanele cu Trisomie 21 standard prezintă un cromozom 21 suplimentar în fiecare celulă. Din această cauză au câte 47 de cromozomi în fiecare celulă în loc de 46.

Cum apare Trisomia 21 standard?

Trisomia 21 Standard apare ca urmare a unei diviziuni celulare necorespunzătoare care s-a produs fie la un ovul fie la un spermatozoid cu 24 de cromozomi în loc de 23.

Atunci când acest ovul sau spermatozoid fuzionează cu un ovul sau spermatozoid normal, prima celulă a copilului în curs de dezvoltare va avea 47 de cromozomi în loc de 46, şi toate celulele copilului vor avea 47de cromozomi. Nimeni nu cunoaşte motivele pentru care se întâmplă aceste lucruri. Nu există nici un mod de a preconiza , dacă o persoană este mai mult sau mai puţin predispusă să producă ovule sau spermatozoizi cu 47 de cromozomi.

Ovul cu 24 cromozomi Ovul cu 23 cromozomi

(un cromozom suplimentar 21)

Spermatozoid cu 23 cromozomi Spermatozoid cu 24 cromozomi

( un cromozom nr. 21 suplimentar)

Ovul fertilizat 47 cromozomi Ovul fertilizat cu 47 cromozomi

( 3 cromozomi nr. 21) ( 3 cromozomi nr. 21)

Fig. 6 Trisomie 21 Standard unde cromozomul suplimentar provine de la ovul sau spermatozoid

Cromozomul suplimentar poate proveni de la o diviziune neuniformă a cromozomilor ( numită şi non disjuncţie) fie în prima fie în cea de-a doua diviziune meiotică, în cazul ambilor părinţi.

Care este provenienţa cromozomului suplimentar?

Cromozomul suplimentar provine fie de la mamă fie de la tată. Nu are nici o importanţă pentru persoanele cu sindrom Down care este provenienţa cromozomului suplimentar.

Care este motivul apariţei Trisomia 21?

În ciuda nenumăratelor cercetări, această întrebare rămâne în continuare fără răspuns. Nu există nici o dovadă cum că o anumită naţionalitate, grup etnic, dietă, medicamente, afecţiune sau educaţie ar avea vreo influenţă asupra faptului de a avea un copil cu sindrom Down. De asemenea, din cauză că sindromul Down este prezent încă din momentul conceperii, nimic din ceea ce va face o femeie pe perioada sarcinii nu va influenţa faptul ca copilul să se nască cu sau fără sindrom Down. Nu se cunoaşte nici o modalitate de a se opri apariţia cromozomului suplimentar. Nimic din ceea ce au părinţii unui copil ce poartă această afecţiune nu este diferit.

Vârsta părinţilor.

Orice cuplu poate avea un copil cu sindrom Down, este cunoscut faptul că, cu cât femeia este mai în vârstă cu atât este mai probabil faptul de a da naştere unui copil cu sindrom Down.

Şansa estimativă de a avea un copil cu sindrom Down.

Vârsta

maternală Şansa Vârsta maternală Şansa

15 1:1578 33 1:574

16 1:1572 34 1:474

17 1:1565 35 1:384

18 1:1556 36 1:307

19 1:1544 37 1:242

20 1:1528 38 1:189

21 1:1507 39 1:146

22 1:1481 40 1:112

23 1:1447 41 1:85

24 1:1404 42 1:65

25 1:1351 43 1:49

26 1:1286 44 1:37

27 1:1208 45 1:28

28 1:1119 46 1:21

29 1:1018 47 1:15

30 1:909 48 1:11

31 1:796 49 1:8

32 1:683 50 1:6

Fig. 7 Şansa estimativă de a da naştere unui copil cu sindrom Down

În relaţie cu vârsta mamei(1)

(1) a se consulta pagina 24

Există controverse legate de influenţa vârstei tatălui. Majoritatea cercetătorilor consideră că vârsta tatălui nu apare ca un factor ce ar afecta şansa de a avea un copil cu sindrom Down.

În prezent din 1000 de naşteri se naşte aproximativ un bebeluş cu sindrom Down (2). Majoritatea bebeluşilor cu sindrom Down sunt concepuţi, apoi sunt născuţi, din cauză că şansa de pierdere a sarcinii este mai ridicată în cazul în care fătul este purtător de sindrom Down.

Motivul pentru care femeile mai în vârstă sunt mai predispuse la naşterea unor copii cu sindrom Down rămâne încă necunoscut. Există două teorii curente referitoare la acest aspect. Una dintre teorii sugerează că toate femeile au anumite ovule cu cromozom suplimentar, şi este mai probabilă folosirea acestora la final, spre finele vieţii reproductive a femeii. Cealaltă teorie sugerează că rata concepţiilor trisomice este aceeaşi, indiferent de vârsta maternală, dar care afectează sarcinile şi este foarte probabil să continue ( mai puţin probabil să sfârşească prin întreruperea sarcinii) în cazul femeilor cu vârsta mai înaintată. Ipoteza este că organismul recunoaşte că este vorba despre o sarcină târzie, poate ultima sau chiar unica, şi de aceea acesta face tot posibilul de a duce sarcina la termen.

Care este şansa de a avea un alt copil cu sindrom Down?

Pentru părinţii care au deja un copil cu Trisomia 21 se crede că şansa de a avea un alt copil cu sindrom Down este de 1 la 100. Se cunosc foarte puţine familii care să aibă mai mult de un copil cu sindrom Down, aşadar şansa reală poate fi mai mică decât cea oficială.

Există diferenţe de opinie cu privire la cât de mult se aplică această probabilitate de 1 la 100 pentru mamele cu vârstă mai înaintată care au deja un copil cu sindrom Down. Anumite persoane sunt de părere că la această şansă de 1 la 100 ar trebui adăugată şi şansa femeii în funcţie de vârsta acesteia, în consecinţă pentru o femeie de 43 de ani, şansa acesteia ( relaţionată cu vârsta) ar fi de 1 la 49 ( aproximativ 2 %) ( a se consulta tabelul din fig. 7), această şansă adaugată şansei de 1 la 100 ( 1%), va rezulta o şansă totală de 1 la 33, aproximativ 3%. Alţii sunt de părere că atunci când şansa relaţionată la vârstă este mai mare de 1 la 100 ( a se consulta tabelul din fig7), aceasta singură dă singura estimare realistă ( deci pentru o femeie de 43 de ani, şansa rămâne de 1 la 49).

Translocaţia şi Trisomia parţială.

Un procent de 4 % din persoanele cu sindrom Down nu au un cromozom 21 suplimentar separat sau complet ( a se vedea Trisomia 21 descrisă mai sus), ci au doar o parte adiţională a cromozomului 21 ataşat la un alt cromozom.

Acest lucru are loc de obicei atunci când braţele mici ale cromozomului 21 şi alt cromozom se frâng, şi cele două braţe lungi rămân ataşate la capetelor expuse. Acest proces de întrerupere şi reunire cromozomială cu alţi cromozomi este cunoscută sub denumirea de translocaţie ( din cauză că materialul cromozomial şi-a transferat locaţia)

Persoanele cu sindrom Down care s-au născut ca urmare a acestui fapt prezintă totuşi o mare parte a cromozomului suplimentar 21. ( a se vedea fig.8). Trăsăturile acestora nu sunt cu nimic deosebite faţă de persoanele cu Trisomia 21.

Cromozomii care pot fi implicaţi sunt cromozomii cu numerele 13,14,15,21,22.

Cum apare translocaţia?

În cazul a două treimi dintre persoanele cu sindrom Down prin translocaţie, acesta a fost eveniment izolat în timpul formării ovulului şi spermatozoidului în momentul concepţiei. Ca şi în cazul Trisomiei 21, motivele pentru care acesta apare rămân încă necunoscute. Nu se poate prevedea şi reprezintă rezultatul a nimic din ceea ce părinţii sau membrii familiei ar fi putut face.

Deoarece acesta este un eveniment nou, uneori poartă denumirea de novo translocaţie.

Ovulul şi spermatozoidul conţin numărul obişnuit de cromozomi ( ex. 23) dar aceştia îl conţin şi pe cel translocat. Din această cauză este un cromozom 21 independent şi majoritatea din cel de-al doilea cromozom 21 este ataşat la alt cromozom. În cazul în care acest ovul sau spermatozoid conţine 23 de cromozomi ( + partea translocată) şi fuzionează cu un ovul sau spermatozoid normal, ovul fertilizat, fătul şi copilul vor avea 46 de cromozomi independenţi, însă unul dintre cromozomi va avea ataşat de el o copie suplimentară a majorităţii materialului cromozomului 21. Cromozomul translocat se comportă ca un cromozom independent în procesul de diviziune celulară, şi pornind de la acest punct toate celule produse din această primă celulă vor conţine părţi din cromozomul 21 suplimentar. În consecinţă copilul va suferi de sindrom Down.

În cazul celeilalte treimi a persoanelor cu sindrom Down prin translocaţie, acesta este moştenit de la unul dintre părinţi. Acest părinte are doi cromozomi 21 integrali în fiecare celulă, dar unul dintre aceştia este ataşat la alt cromozom. Deoarece nu există nici o pierdere sau nici un câştig de material genetic acest lucru este cunoscut ca translocaţie echilibrată iar părintele este purtător al acestei translocaţiei. Este important de realizat faptul că din cauză că aceşti părinţi au o cantitate normală de material genetic, aceştia nu prezintă semne sau simptoame ale sindromului Down. Aceştia nu pot ştii că sunt purtători, deoarece singura modalitate de a afla acest lucru este prin studierea cromozomilor.

Atunci când persoanele care sunt purtătoare de translocaţie produc un ovul sau un spermatozoid, este posibil pentru acestea să transmită în ovul sau în spermatozoid atât cromozomul translocat cât şi cromozomul 21 independent. Acesta va rezulta în ovulul fertilizat cu doi cromozomi 21 independenţi şi un cromozom translocat. În consecinţă bebeluşul va suferi de sindrom Down.

Deoarece un procent de 4 % din persoanele cu sindrom Down suferă de acest sindrom prin translocaţie, iar o treime din acest grup l-au moştenit, doar 1 % dintre persoanele cu sindrom Down au moştenit această afecţiune

Vârsta constituie un factor în cazul sindromului Down de tip translocaţie?

Nu. Spre deosebire de Trisomia 21, translocaţia apare egal şi frecvent, indiferent de vârsta părinţilor.

Care este şansa de a avea un alt copil cu această afecţiune ?

Atunci când nici unul dintre părinţi nu este purtător, translocaţia a fost un eveniment izolat cu doar o mică şansă de a mai avea loc încă o dată ( geneticienii afirmă o şansă mai mică de 1 %)

Purtătorii translocaţiei pot avea copii care la rândul lor să fie doar purtători, copii ai căror cromozomi care nu arătă nici o transpoziţie, sau copii cu sindrom Down.

Pentru translocaţiile care implică cromozomii 21 şi alţi cromozomi, şansa de a da naştere unui alt copil cu sindrom Down este aproximativ de 1 la 6 dacă mama este purtător şi de aproximativ 1 la 20 dacă tatăl este purtător. Foarte puţine persoane sunt purtătoare de translocaţie dintre doi cromozomi 21; în cazul acesta, respectivele persoane nu vor avea decât copii cu sindrom Down.

Cum putem şti ce tip de sindrom Down are copilul nostru?

Nu există nici o diferenţă în trăsăturile sau gradul abilităţilor persoanelor care suferă de Trisomia 21 şi de sindrom Down prin translocaţie. Singura modalitate de a cunoaşte care este tipul de sindrom Down de care suferă o persoană, este prin prelevarea unei mostre de sânge şi analiza cromozomilor.

Foarte puţini copii cu translocaţie prezintă Trisomie 21 parţială - în care doar o parte a cromozomului 21 este prezent în trei copii. Aceşti copii pot prezenta foarte puţine trăsături ale sindromului Down. Ca şi cel mai frecvent tip de translocaţie, descris mai sus, acest tip i-a naştere de novo, sau un părinte poate fi purtător.

Aşa cum o treime din persoanele cu sindrom Down prin translocaţie au moştenit afecţiunea, părinţii acestora prezintă o şansă destul de mare de a mai avea un alt copil afectat, şi poate vor dori să afle dacă se poate întâmpla sau nu acest lucru. Pentru a identifica aceşti părinţi, sunt realizate teste cromozomiale pe toţi noii născuţi cu sindrom Down. Mostrele de sânge pot fi prelevate de la părinţii bebeluşilor cu translocaţie, pentru a afla care dintre părinţi este purtătorul translocaţiei.

Consilierea genetică ar trebui să fie la dispoziţia familiilor cu copii cu sindrom Down.

Purtătorii translocaţiei şi alţi membrii ai familiei.

Chiar dacă părinţi nu mai intenţionează să aibă şi alţi copii, cunoaşterea faptului că unul dintre ei este purtător poate fi importantă pentru toţi copii lor sau a altor rude. Rudele unei persoane purtătoare de translocaţie au o şansă ridicată de a fi şi ei purtători.

Mozaicismul.

Persoanele cu sindrom Down mozaic prezintă un cromozom 21 suplimentar doar în anumite celule. Din această cauză acestea prezintă o mixtură de celule trisomice şi celule normale. Mixtura poate varia de la foarte puţine celule trisomice până la un procentaj de 100 %. Depinzând de proporţia celulelor trisomice, şi a părţii corpului care conţine aceste celule, indivizii pot fi mai mult sau mai puţin afectaţi, atât în ceea ce priveşte trăsăturile fizice dar şi a nivelului abilităţilor faţă de persoanele cu Trisomie standard sau translocaţie. Ca şi în cazul tuturor tipurilor de sindrom Down, nu se poate preciza la naştere cât de afectată va fi o persoană, numai timpul va arăta gradul de dezvoltare al copilului.

Cum apare sindromul Down de tip mozaic?

Mozaicismul apare după ce un ovul şi un spermatozoid au fuzionat în momentul concepţiei. Aşa cum celulele se divid şi se multiplică prin diviziune celulară ordinară, un cromozom se rătăceşte şi se formează o celulă cu un cromozom 21 suplimentar. Această celulă continuă să se dividă prin diviziune celulară normală împreună cu celulele ne-trisomice şi astfel se produce o mixtură.

Ca şi în cazul celorlalte tipuri de sindrom Down ( cu excepţia faptului în care unul dintre părinţi este purtător) nu se cunosc motivele pentru care mozaicismul apare. Se întâmplă în mod egal tuturor părinţilor indiferent de vârstă.

Care sunt şansele de a avea un alt copil cu sindrom Down mozaic?

Sindromul Down este foarte rar, din această cauză nu există date numerice exacte cu privire la acesta. Se crede că şansa este mai mică decât ar fi în cazul în care copilul ar avea Trisomia 21 Standard ( a se consulta pagina 13).

Câteva întrebări care ne-au fost adresate.

Pot prezenta această afecţiune copiii formaţi în eprubete?

Da - testele de cromozomi integrale nu sunt efectuate înainte de introducerea embrionului.

Este trisomia 21 singurul fel de trisomie ?

Nu. Unii copii se nasc cu trisomie 13 sau trisomie 18. cromozomii 13 şi 18 sunt mai mari decât cromozomul 21 şi astfel, dezechilibrul genetic este mai mare şi efectele asupra copilului sunt în general mai severe decât în cazul trisomiei 21. poate avea loc o trisomie a cromozomului X sau o extradublare a cromozomului Y cu un număr scăzut de efecte asupra copilului. Pot avea loc trisomii ale fiecărui cromozom dar de regulă, în cazul acestora, sarcinile eşuează. Părinţii care au un copil cu un singur fel de trisomie se consideră a avea copii tot cu acelaşi fel de trisomie.

Se înregistrează trisomia mai frecvent în pierderi de sarcină?

Mult mai frecvent. În aproape jumătate din pierderile de sarcini care au loc în primele 3 luni de sarcină, fătul prezintă un număr modificat de cromozomi.

Ar putea conta efectuarea terapiei genetice?

Pe măsură ce înţelegem mai multe despre modul în care interacţionează genele cu cromozomii 21 dând naştere la sindromul Down, putem să ne imaginăm o situaţie în care să devină posibilă convertirea unor gene (sau poate chiar a tuturor cromozomilor suplimentari) responsabili pentru apariţia sindromului Down. Este necesară o mai bună înţelegere a mecanismelor de bază a sindromului Down şi o dezvoltare mai susţinută a terapiei genetice înainte de a aplica astfel de tratamente, dar aceasta ar putea reprezenta o posibilitate pe termen lung.

Sunt diferite genele sau cromozomii bunicilor copiilor cu sindromul Down?

Dacă bunicii nu sunt purtători de translocaţii echilibrate (un eveniment foarte rar, vezi pagina 16) nu există diferenţe cunoscute în genele sau cromozomii bunicilor copiilor cu sindrom Down faţă de bunicii oricărui alt copil. Nu se ştie nimic despre faptul că bunicii ar fi putut face ceva care ar explica faptul că nepoţii lor se nasc cu sindromul Down.

Pot adulţii cu sindrom Down să dea naştere la copii, şi dacă da, care este probabilitatea ca aceşti copii să aibă afecţiunea?

Da. O femeie cu sindrom Down poate să dea naştere la un copil. Dacă părinţii ei nu au sindrom Down, probabilitatea teoretică pentru copil de a se naşte cu acest sindrom este de 50%. Au existat doar câteva cazuri de bărbaţi care au avut sindrom Down şi care au dat naştere la copii. Deci, revenim la ideea că, în cazul în care partenera unui bărbat nu a avut sindrom Down, probabilitate copilului de a avea acest sindrom este de 50%. Dacă ambii parteneri au sindrom Down, există o mare probabilitate ca şi copilul lor să prezinte această afecţiune. Dar în situaţia în care aceste cazuri sunt rare, este dificil de a estima nişte procente precise.

Sora bunicii mele a avut sindrom Down. A murit la vârsta de 30 de ani, cu 40 de ani în urmă. Acest lucru ar putea însemna că există o probabilitate mare ca eu să nasc un copil cu această afecţiune?

Este puţin probabil. Există o probabilitate scăzută ca ea să fi avut forma moştenită de translocare a sindromului Down, caz în care dvs. puteţi fi purtător. Testarea cromozomială nu a fost introdusă decât după 1959 astfel că familia dvs. nu ştie ce fel de sindrom Down ar fi putut avea. Dacă bunica dvs. a avut mulţi copii şi nepoţi care nu au fost afectaţi, este puţin probabil ca ea să fi fost purtătoare. Dacă doriţi să fiţi sigură pe deplin că nu sunteţi purtătoare, trebuie să efectuaţi teste cromozomiale de sânge.

Persoanele cu sindrom Down sunt foarte diferite unele de altele, în ce priveşte înfăţişarea şi personalitatea şi capacitatea. De ce, de vreme ce toţi au acelaşi surplus de cromozom 21?

Persoanele cu sindrom Down prezintă un surplus de cromozomi împreună cu un set întreg de cromozomi moşteniţi de la părinţi. Toate genele pe care le moştenesc sunt gene obişnuite, ceea ce explică faptul că ei seamănă cu cei din familiile lor la fel ca toţi ceilalţi copii care nu au sindrom Down. Diferenţele referitoare la genele moştenite de un copil cu sindrom Down de la părinţii lui împreună cu diferenţele de mediu explică diferenţele dintre un copil cu sindrom Down şi un alt copil.

Pot fi eronate vreodată testele?

Dacă un practician de sănătate cu experienţă a descoperit caracteristici ale sindromului Down la copilul dvs. şi rezultatul testului de sânge prezintă o Trisomie 21 obişnuită sau de prin translocaţie, nu ar trebui să existe nici o îndoială. În tipul mozaic de sindrom Down din cauză că nu toate celulele din organism prezintă Trisomie, sau nu conţin doar celule trisomice care pot conduce la dificultăţi în diagnosticarea corectă, fiind necesare testări suplimentare, nu este efectiv posibil să respingem posibilitatea tipului mozaic de sindrom Down.

Testele de sânge sunt efectuate de către oameni. Se pot face şi greşeli de-a lungul etapelor prin care trece mostra de sânge înainte de a se comunica un rezultat pacientului. Acest caz, însă, se întâmplă destul de rar.